Google, în vizorul UE: Ce i se pregătește gigantului online

de: Bogdan Cristea
02 04. 2015

Comisia Europeană se pregătește să acționeze Google în instanță, motivul fiind practicile de care compania a fost acuzată și în America.

Google ar putea avea mari probleme în viitorul apropiat în Europa. Comisia Europeană pregătește deja probele împotriva gigantului din Mountain View, investigațiile fiind în derulare de mai mult de cinci ani, perioadă în care au fost întrerupte cu trei ocazii.

Conform celor de la Wall Street Journal, Comisia a început să contacteze companiile care au înaintat plângeri împotriva Google, pentru a putea folosi informațiile furnizate de acestea. Motivul pentru acest demers este faptul că informațiile nu au fost făcute publice până acum. Companii din domeniul cumpărăturilor online și al turismului sunt printre cele care au acuzat practicile Google.

Astfel, situația se aseamănă foarte mult cu cea prezentată de Wall Street Journal în urmă cu ceva timp, atunci când s-a aflat că Google a șantajat companii pentru a se folosi de conținutul lor. Din câte se pare, Google a reprodus clasamentele de pe Amazon și a copiat review-urile acestora. Alte companii afectate au fost Yelp și TripAdvisor. Când toate acestea s-au plâns în legătură cu aceste întâmplări, Google a recurs la șantaj, amenințându-le că le va elimina complet din rezultatele afișate de motorul său de căutare.

În trecut, Google a ajuns la înțelegeri cu Uniunea Europeană, însă de această dată contextul este diferit. Margarethe Vestager, comisarul european responsabil pentru concurență, e mai interesată de un proces, considerând că aceasta ar fi soluție potrivită. Joaquin Almunia a declarat în ianuarie 2013 că intenționează să împiedice Google să mai influențeze preferințele consumatorilor şi să continue să pună într-o lumină proastă afacerilor competitorilor.

„Încă investigăm, dar convingerea mea este că Google duce la devierea traficului. Acest tip de afacere atrage bani, iar poziția pe care o are pe piață de căutare generală nu este numai una dominantă, ci reprezintă și un abuz al acestei poziții“, a spus Almunia, referindu-se la tratamentul preferențial al Google pentru propriile servicii de căutare.

„Dincolo de reglementările antitrust, alte aspecte ale comportamentului Google pot ridica motive de îngrijorare. Optimizarea fiscală, colectarea datelor personale ale utilizatorilor și utilizarea drepturilor de proprietate intelectuală sunt doar câteva probleme care ar trebui să fie pe agenda autorităților publice”, a spus, de asemenea, Almunia în luna februarie a anului 2014. Puteți citi mai multe despre aceste subiecte pe Adevărul.